“Transsexual” este un termen frecvent care include o multitudine de stări, care merg de la purtarea anumitor haine până la afişarea unor stări şi sentimente legate de a fi considerat ca aparţinând celuilalt sex.
Există o progresie liniară în decizia cuiva de a purta celelalte haine şi de a repeta acest comportament, comportament care a primit diverse etichete din partea medicilor în nevoia lor de a înţelege şi trata mai bine pacienţii. Mulţi psihiatri din ziua de azi vor să credem că ne-am născut cu o anumită înclinaţie sexuală, care în cele din urmă va determina tipul comportamentului nostru extern.
Confuzia de Identitate Sexuală (CIS) reprezintă o clasificare care se suprapune şi include uneori alte manifestări. După cum a afirmat un transsexual, “e dificil de catalogat o persoană într-o anumită categorie, după ce ea a pornit pe drumul unei disforii identitare. Unde se opreşte acest drum, nimeni nu ştie”.
În experienţa noastră cu cei care se consideră homosexuali, drag queens, travestiţi sau transsexuali, rareori găseşti o persoană care să intre fix într-una dintre aceste categorii într-un interval de timp dat. Toate aceste catalogări sunt mai degrabă încercări de a identifica un călător de-a lungul progresiei (sau regresiei!) liniare a comportamentului lui.
De pildă, după 17 ani de lucrat cu bărbaţi cu atracţii homosexuale, nu am găsit încă pe unul care să nu se fi deghizat în altcineva, doar pentru a vedea cum se simte. Lucrurile acestea sunt mult mai profunde. Homosexualitatea, travestismul şi transsexualismul sunt numai simptome ale unor probleme mai adânci care încep în primii ani ai copilăriei.
Ce este un “transsexual autentic”?
Considerăm că un bărbat care găseşte o plăcere sexuală în a se îmbrăca în femeie este mai degrabă un homosexual deghizat? Sau spunem că “transsexual autentic” nu e decât acel bărbat care nu se linişteşte până nu finalizează trecerea la statutul de femeie? Sau trebuie înţeles că el nu e decât un nefericit şi un fetişist care a făcut greşeala de a merge prea departe – iar acum regretă – el nefiind niciodată aşa?
Putem spune că atât transsexualii, cât şi travestiţii pot obţine o plăcere sexuală îmbrăcaţi fiind ca femei; problema se complică atunci când îi catalogăm drept “travestiţi fetişişti”. Unul dintre colegii mei a spus: “Totul se termină când grasa începe să cânte.”
Există persoane care regretă astăzi operaţia de schimbare de sex. Povestesc coşmarul unei vieţi de om mutilat. Acum, când ies la lumină cu aceste mărturisiri, ei care cândva erau lăudaţi pentru curajul de a-şi schimba sexul, acum li se spune “nu eşti decât un travestit dezinformat care a împins lucrurile prea departe.”
Termenul “transsexualism” a fost inventat în 1954 de endocrinologul american Harry Benjamin, pentru a descrie ceea ce el a recunoscut a fi drept o tulburare sexuală specială, care genera o dorinţă de a aparţine celuilalt sex.
Termenul “transsexual autentic” a început să fie folosit în anii 1960 pentru a-i descrie pe aceia la care se credea că identificarea transsexuală ar fi organică sau că ar fi apărut în mod ireversibil în primii ani de viaţă sau în perioada fetală, aceştia fiind deci “transsexualii autentici”.
În 1994, diagnoza “transsexualismului” a fost înlocuită cu o altă etichetă, la fel de înşelătoare, “confuzie de identitate sexuală”, care îi clasifică după vârstă şi preferinţe sexuale pe cei cu o identificare transsexuală puternică şi persistentă, simultan cu un disconfort persistent legat de sexul biologic sau de rolul pe care-l au în respectiva tabără – a bărbaţilor sau a femeilor. Atracţiile faţă de acelaşi sex şi confuzia de identitate sexuală merg mână în mână. Majoritatea transsexualilor resimt atracţii homosexuale, deşi aceasta uneori nu se realizează decât după operaţie. Refuzul de a fi catalogat ca homosexual duce la derizoriile explicaţii ale homosexualităţii latente, prin afirmaţia “sunt o femeie închisă în trupul unui bărbat.”
Partenerul de sex masculin ajunge să aibă o relaţie cu un alt partener, deşi acesta poartă o nouă etichetă (“transsexual autentic”), ceea ce ar trebui chipurile să facă lucrurile să pară mai “normale”. Nu este decât o proastă utilizare a unor etichete, în încercarea de a înţelege şi clasifica oamenii în categorii pe care le putem înţelege. Singura problemă aici este faptul că apar tot mai mulţi oameni suficient de sinceri ca să declare că nu se simt bine în cutioara în care au fost aşezaţi. Iar confuzia continuă.
